Stilul Ludovic al XVI-lea sau incursiune în revenirea la clasicism

În a doua parte a anilor 1700 se manifestă în Europa o nouă tendinţă spre un aranjament al interioarelor: întoarcerea riguroasă în trecut, la clasicism; începutul timid, experimental, s-a produs în Franţa, sub domnia regelui Ludovic al XVI-lea. Descoperirile arheologice de la Herculanum şi Pompei cresc interesul pentru antichitatea greco-romană, liniile drepte înlocuindu-le pe cele curbe specifice stilului Rococo.Ludovic al XVI-lea este ultima fază a stilului ceremonial de curte, în care se ivesc germenii noii arte.În acei ani ornamentele bogate încep să cedeze locul noului gust: dispar progresiv curbele şi volutele şi se afirmă supremaţia liniilor drepte, a formelor mai concise, dominate de simetrii.Stilul Ludovic al XVI-lea, emblematic pentru a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, se caracterizează prin suprafeţele echilibrate şi linistite, simetria riguroasă şi eleganţa formelor şi ornamentaţiilor, sobrietate în decorarea mobilierului.Predomină pilaştri cu capiteluri ionice puţin proeminente, pereţii sunt tapetaţi cu mătăsuri, gobeline, damasc roşu închis sau galben, fixat cu baghete aurite; în unele case se aplică pe pereţi tapetul din hârtie în dungi.

Pentru mobilă este preferat lemnul de culoare deschisă, vopsit şi lăcuit în alb, roz, galben pal, crem sau vernil. Stilul precedent, Rococo, nu dispare complet, dar curbele mobilierului se simplifică treptat, apar figurile geometrice, picioarele mobilei sunt drepte şi mai subţiri spre bază, primind o formă de colonetă dreaptă sau în spirală. Terminata lor este acum sub formă de ghiară de vultur sau în formă de sabot.

Sunt preferate lemnul de acaju, pictat sau ceruit, şi abanosul. Marchetăriile sunt executate din lemn de palisandru sau trandafir, defectele şi nervurile lemnului fiind utilizate în obţinerea unor efecte decorative.Lemnul mobilierului este lăcuit şi vopsit în culori slabe, în concordanţă perfectă cu ţesăturile. Pe panourile bufetelor, comodelor sau secretaire-lor apar aplicaţii din celebrul porţelan de Sèvres, incrustaţii cu sidef şi pietre colorate.Merită menţionat că decoraţiunea principală are origine greco-romană: arcuri şi tolbe cu săgeţi, trofee, buchete de flori şi panglici în formă de X, frunze de acant, cariatide, precum şi motive rustice cum ar fi fluiere, coşuleţe, instrumente muzicale, inimi, ghirlande de flori, păsări, capete de animale, medalioane, etc.

Se continuă utilizarea bronzurilor, dar într-o manieră mai discretă şi mai rafinată. Este la modă aurirea mată, alături de marmura în diferite nuanţe. Grija amanunţită pentru detaliu este una dintre caracteristicile mobilierului în stil Ludovic al XVI-lea.Scaunele sunt mai puţin confortabile decât în perioada precedentă, dar mai fine, cu spătarul oval, dreptunghiular sau sub formă de liră, înclinat sub un unghi destul de incomod. Fotoliile au o centură decorată cu flori, noduri de panglică sau perle. Picioarele din spate sunt drepte, iar braţele au manşete şi se termină cu volute.Mesele de sufragerie sunt rotunde sau ovale, cu prelungiri rabatabile la capete sau chiar pe laturi, cu patru, şase sau opt picioare rotunde. Se creează noi tipuri de măsuţe, toate cu blaturile decorate cu peisaje marchetate şi prezentate cu încadrări geometrice. Bordurile sunt ornate cu bronz, perle şi ove.

Biroul cu cilindru, un rulou cu lame articulate ce acţionează blatul de scris, devine o piesă de mare căutare. Este prevăzut deasupra cu o placă de marmură cu ramă de cupru, iar în partea de jos cu mai multe sertare şi nişe.Secretaire-ul, format din două corpuri, are sertare în partea de jos sau un dulăpior cu două uşi; în partea de sus sunt micile sertare şi casete acoperite cu o placă mobilă, care atunci când se coboară pot deveni masă de scris.

Comodele, sub formă de prismă, au unele picioare scurte, altele mai zvelte, în funcţie de cele două sau trei sertare. Paturile sunt realizate din acaju sau lemn pictat. Apare noul tip de pat, modern, cunoscut sub denumirea de pat francez.

Cert este ca invenţia epocii este vitrina: un dulap cu pereţii din sticlă, special construită pentru expunerea bibelourilor. Biblioteca îşi face şi ea apariţia sub formă de dulap, cu uşi ajurate şi tapetate în interior cu ţesături.