Stilul Louis Quinze s-a dezvoltat în Franţa în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, sub domnia regelui Ludovic al XV-lea. Stilul este recunoscut pentru rafinamentul formelor şi decorurilor, prin jocul liniilor elegante ale decoraţiunilor. Se observă o îmblânzire a formelor rigide ale stilului precedent, Ludovic al XIV-lea.Eticheta dură din perioada Regenţei se schimbă cu o atmosferă relaxată şi jucăuşă. Coafurile uşoare şi pudrate, decolteurile şi talia de viespe, fusta foarte amplă erau caracteristice acestei perioade (fotoliile aveau braţele special retrase pentru a încăpea această fustă).Costumul bărbaţilor devine simplu şi elegant, realizat din mătase de diferite culori. Se purtau panglici la gât şi se practica machiajul şi la bărbaţi, pentru a masca ridurile.La curtea lui Ludovic al XV-lea, parfumul se schimba zilnic, iar esenţele preferate erau ambra şi bergamota.
Pentru prima dată, interiorul era privit ca un întreg, tinzându-se spre combinarea armonioasă a decorului pereţilor, podelei şi mobilei. Forma monumentală se pierde pentru a se însuşi alta nouă, ce înmuia, rotunjea şi înnobila.
De cele mai valoroase lucrări ale acestei perioade sunt legate nume celebre, precum cele ale pictorului François Boucher, sculptorului, pictorului şi decoratorului Jean Louis Ernest Meissonier, artizanului german J. F. Oeben, căruia îi aparţin complicate marchetării florale, şi, desigur, Pierre Migeon, favoritul lui Madame de Pompadour.Gama completă de tehnici decorative era reprezentată de marchetărie policromă, sculpturi, medalioane din porţelan de Sèvres, intarsii din lemn, metal, sidef, fildeş, precum şi lăcuirea în stil oriental (tehnica numita “coromandel”, specifică artei chineze, era un procedeu laborios, constând în sculptarea unei răşini organice, care se aplica şi se modela în cinsprezece până la douăzeci de straturi succesive. Pe suprafaţa finală se contura modelul, folosind tipare imprimate pe hârtie de orez, după care se adăugau culorile).Aplicarea ornamentelor din bronz aurit, alături de metalele funcţionale, precum mânere, încuietori sau plăci de blazon, era la modă în această perioadă.
Stilul de mobilier Louis Quinze înlătură formele rigide, geometrice din construcţia mobilei, reprezentând barocul târziu considerat reprezentativ pentru curtea regală. Acest stil scoate în evidenţă structura lemnoasă a mobilei, liniile curbe ale acesteia.Se utilizează nucul, fagul, stejarul, paltinul, mahonul, palisandrul, mogdalkul, trandafirul în culori naturale sau vopsit. Peste lemn se aplică lac care conferă strălucire pieselor de mobilier, iar tehnicile de bază în decorare sunt sculptura, intarsia, marchetăria, aurirea suprafeţelor.
Ornamentele specifice sunt cochiliile de scoici, ghirlandele de flori şi frunzele delicate, lujerele cu frunze şi fructe.Scaunele au picioarele uşor curbate, în formă de picior de căprioară, iar canapelele sau şezutul şi spătarul tapiţate, cu scheletul vizibil. Patul nu mai are baldachin, ci doar o consolă peste care se montează perdele sau draperii. Ludovic al XV-lea se caracteriza iniţial prin preluarea de elemente din perioada Romei antice, pentru ca în cea de a doua etapă a sa să fie vizibile influenţele din Grecia antică.Mobilierul din această perioadă renunţă la liniile curbe, revenind la simetrie atât în domeniul arhitecturii, cât şi al ornamentelor. Liniile fluente, continue, atât de utilizate în perioada barocă, dispar, locul lor fiind luat de formele geometrice. Mobilierul Ludovic XV are tendinţe spre forme miniaturale, iar ornamentele rezultă dintr-o îmbinare de elemente romane, greceşti, egiptene şi chinezeşti. Într-un interior decorat în acest stil se vor observa vulturi romani, capete de berbec, cornuri ale abundenţei, dar şi tolbe cu săgeţi, torţe aprinse, flori de câmp aşezate în coşuri sau împletite în ghirlande şi coroniţe. Toate piesele de mobilier sunt sculptate şi pictate, fiind apoi aurite.
