Ornamentele figurale se întâlnesc mai ales la popoarele nordice, care au adus în vizorul lumii cele mai frumoase piese de stil romanic. Se observă capete umane, animale fantastice, scene întregi preluate din legende, monștri, care vor ajunge la înflorire în gotic.
Toate acestea sunt neorganic aplicate, lipsite de proporție. O altă metodă de ornamentare, caracteristică stilului romanic, a fost pictura. Pe piesele de mobilă se văd uneori pictate scene biblice întregi, dar fără nicio legătură organică cu piesa. Tabloul pictat trece peste diferite elemente ale mobilei, chiar peste fierărie, fără tendința de a îngloba în mod organic decorația.
Echilibrul frumos al proporțiilor din antichitate este necunoscut. Aspectul greoi și tehnica primitivă oglindesc mediul feudal, cu toată viața axată pe apărare. Abia în epoca târzie apar forme noi estetice.
Mobila de șezut este caracterizată prin piese incomode, grele, rigide. Scaunele și fotoliile sunt compuse din patru picioare drepte, cu profilul strunjit sau dăltuit, rigidizate prin piese ornamentale sau arcade simple ori etajate.
O formă preferată a fotoliului este aceea în care șezutul formează capacul unei lăzi, ceea ce, bineînțeles, face întreaga construcție și mai greoaie. Banca diferă de scaun și fotoliu numai prin lungimea, uneori, disproporționat de mare (peste 2 metri), fără deosebiri de construcție sau decorație.
Paturile au tăblii înalte la cap și la picioare și o tăblie laterală, ceva mai joasă, spre zid, precum, și o tăblie laterală, spre a permite accesul mai ușor, dispusă de la nivelul saltelei în jos. În epoca de maturitate a stilului romanic, sub imperiul influențelor orientale venite pe calea cruciadelor, apare tipul de pat cu baldachin, pentru una sau pentru două persoane.
În vederea păstrării hainelor și obiectelor de uz casnic, cea mai importantă mobilă ajunge să fie chiar sipetul. Forma sa este dreptunghiulară, cu capac drept sau, mai rar, boltit. Decorația este dată aproape exclusiv de fierăria (aparent) grea sau prin vopsire.
Plecând de la concepția tradițională că hainele scumpe și grele se păstrează, conservă mai bine atârnate decât culcate una peste alta într-o ladă, apare pentru prima oară în istoria mobilei dulapul special conceput pentru haine. Forma dulapului este încă una primitivă, incipientă, ducând cu gândul la o imitare a unei case cu acoperiș în două pante, având de multe ori o ușiță sub acoperiș, precum o fereastră. Decorația este asemănătoare celei caracteristice deja lăzilor.
