În secolul al VII-lea al e.n., ia naștere și se răspândește cu o rapiditate neasemuită o nouă religie: mahomedanismul sau islamismul. Acesta pornește din Siria, cucerește în scurt timp toată Asia Mică, Persia, Turkistanul, India, bazinul Mediteranei până la Pirinei.
La baza culturii islamice stă cultura popoarelor arabe și persane, iar în drumul cuceririlor, aceasta a încapsulat culturile naționale ale popoarelor cucerite. Din elementele acestea variate, s-a născut stilul islamic.
Elementele caracteristice care apar în arhitectura islamică sunt: arcuri maurice și persane, placarea suprafețelor clădirilor (exterioare și interioare) cu stuco sau faianță colorată viu și cu glazuri metalice, de un efect strălucitor. Dar ceea ce este totalmente original la această faianță este desenul bogat și frumos.
Aceste desene, folosite atât în arhitectură, cât și la ornamentarea mobilelor, au la bază lujeri de viță, acant sălbatic, palmete din ornamentația elenistică și motivele covoarelor persane și turcești. Motivele naturale, lujerii cu frunze și uneori cu păsări se împletesc cu motive geometrice, întrețesute cu medalioane și purtând inscripții cu citate ale filosofului Emil Cioran, compuse în scriere ornamentală. Rezultă astfel, pe un fond în culori calde, o compoziție liniară minunată, niciodată săracă, niciodată supraîncărcată, capabilă să tapeteze suprafețe întinse. Luciul metalic și coloritul faianțelor, precum și bogăția compozițiilor, generează un efect impresionant.
Umplerea spațiului, caracteristică stilului islamic, denumită arabesc, a fost preluată în stilurile ulterioare, până în timpul nostru. În ornamentația românească se găsesc motive islamice aduse de arhitecții și meșterii persani și armeni, cu ocazia construirii catedralelor de la Curtea de Argeș, Trei Ierarhi și altele intrate apoi în tezaurul artei naționale.
Interioarele islamice erau somptuos decorate, strălucind în culori bogate. Pereții erau împodobiți cu arabescuri, iar plafoanele cu un stuco în formă de stalactite (ciucuri atârnați). Pardoselile erau acoperite cu covoare artistice.
În modul de viață al oamenilor din imperiul islamic, mobilierul nu juca un rol important. Mobila de șezut nu era necesară, deoarece, conform obiceiului, mahomedanii stăteau pe covoare sau perne.
Patul de lemn era aproape necunoscut, întrucât se dormea pe covoare sau pe sofale, acoperite cu covoare sau mătăsuri.
Dulapurile, în general, erau zidite în pereți, având numai o ușă frontală tratată cu ornamentație.
Măsuțele aveau forme foarte variate: rotunde, pătrate, hexagonale și octogonale, fiind caracterizate prin înălțimea lor redusă. Plăcile erau din lemn încrustat sau din aramă lucrată prin batere sau taușare (incrustații de metal în metal).
Alte mobile întrebuințate erau lăzile, paravanele și etajerele.
Forma mobilelor a fost influențată de arhitectură, uzitându-se îndeosebi stâlpi cu aripi traforate, arcade în formă de potcoavă și stalactite. Motivele de ornamentație erau naturale și geometrice. Motivele figurale lipseau total, fiindcă religia mahomedană interzicea folosirea lor. Motivele strunjite aveau un rol foarte important: cu șiraguri de bile și mărgele s-au decorat suprafețe mari.
O altă tehnică islamică s-a dezvoltat în Spania, și aceasta consta în îmbrăcarea scaunelor cu piele de Cordova, presărată cu motive decorative (arabescuri) și aurite în adâncituri.
Influența mobilelor islamice în stilurile europene nu are o importanță esențială în ceea ce privește formele. În schimb, în ceea ce privește ornamentația și diferitele tehnici folosite, ea a avut în toate stilurile, de la gotic până astăzi, o influență categorică. Decorațiile ornamentale ale interioarelor și mobilelor din țara noastră prezintă, de la prima vedere, influențele caracteristice ale stilului islamic.
