Legăturile între elementele de lemn se făceau prin piese metalice. Aceste piese de metal erau împodobite cu capete de cuie aparente, motive decorative formate din frunze, ciucuri, muluri, etc. Construcţia din ramă cu tăblie era necunoscută. Se folosea numai rama, peste care se aplica, prin cuie, placa de bronz. În fazele târzii ale dezvoltării, şi anume în arta persană, elementul de mobilă apare tratat mai sigur din punct de vedere constructiv, dar la fel de neorganic şi neechilibrat.
Decoraţia cu forme de animale era foarte dezvoltată. Spre deosebire de formele egiptene naturaliste, cele din Mesopotamia erau tratate mai liber şi totodată mai viu.
Tipurile de mobilier folosite erau: scaunele, taburetele, fotoliile, tronurile, paturile, băncile, mesele, baldachinele şi altarele.
După un model de lut găsit în săpăturile din El-Hibba, s-a stabilit că scaunele aveau picioare puternice, purtând o ramă de şezut cu împletitură din piele. Mult mai mult se ştie despre mobila de curte reprodusă în basoreliefuri.
Tronurile folosite de regii asirieni aveau picioarele formate din trei părţi ornate în mod distinct: partea de jos era strunjită şi terminată într-o gheară de animal, partea de mijloc reprezenta o figură întreagă sau o succesiune de muluri, iar spre şezut era o a treia parte, pătrată şi împodobită cu cercuri de metal. Partea laterală purta de la unu la trei rânduri de figuri. Spătarul era înalt şi drept.
Înălţimea şezutului tronului era astfel calculată, încât acesta să poată fi folosit cu ajutorul unui taburet pentru picioare.
Şezutul era format din împletitură din piele. Pernele erau bogat împodobite cu pasmanterie terminată în ciucuri. Acestea au constituit un element decorativ foarte mult aplicat de mesopotamieni la perne, tapiţerie, baldachine.
Mobila provenită din diferite ţinuturi şi epoci arată o concordanţă perfectă a elementelor constructive şi decorative. Astfel, picioarele scaunelor, meselor, divanelor se asemănau foarte bine. Mesele de formă rotundă sau pătrată erau foarte înalte.
Patul-divan era construit dintr-o ramă pe picioare disproporţionat de înalte. La cap, era un spătar curbat cu capac, servind pentru sprijinirea cotului la masă.
Oricât ar fi de redus materialul rămas de la asiro-babilonieni şi perşi, totuşi se poate constata că mobilierul popoarelor din Mesopotamia are o construcţie organică, iar motivele decorative şi modul lor de folosire rămân valabile şi în prezent. Decoraţiile figurale sunt realiste, vii şi cu mişcare. Ceea ce distinge mobilierul popoarelor din Mesopotamia este subdiviziunea bogată a elementelor care fac întreaga piesă mai uşoară şi mai vie.
Importanţa mobilierului popoarelor din Mesopotamia constă în influenţa pozitivă exercitată asupra grecilor, care, la rândul lor, au creat bazele pentru formarea stilurilor ulterioare de mobilă din Europa.
