În secolul al XIX-lea, burghezia, neavând un stil propriu în aranjarea locuinţelor, recurge la repetarea formală a stilurilor anterioare, precedând la reactualizarea Stilului Rococo, în timpul lui Ludovic-Filip.
După revenirea temporară a lui Napoleon al III-lea, s-a reactualizat pentru scurt timp Stilul Empire, sub numele de stil Napoleon al III-lea.
A urmat o modernizare a Stilurilor Gotic şi Renaştere, care n-a dus decât la compromiterea acestor stiluri strălucite.
S-a lansat şi o modă a decorării interioarelor în gen oriental, cu motive turceşti, persane etc.
Pentru a încheia şirul stilurilor refolosite, a fost încercat şi Barocul, cu acelaşi insucces.
Aceste stiluri, care nu au durat decât circa 10-15 ani fiecare, s-au numit Neogotic, Neorenaştere şi Neobaroc. Ultima fază a acestei epoci (şi cea mai puţin inspirată) a fost aceea când în interioare au apărut toate stilurile laolaltă. De exemplu, sufrageria în Stil Neorenaştere, camera de lucru în Neobaroc, salonul în Stil Ludovic-Filip şi un colţ oriental, interioarele căpătând astfel un aspect de bazar al stilurilor.
Toate aceste încercări au generat, pe cale de consecinţă, un eclectism, adică alegerea formelor anterioare s-a făcut fără discernământ, fără să se realizeze de fapt nimic nou, astfel încât ele au reprenzentat nu atât elementele constitutive unor noi stiluri ca atare, ci mai degrabă o modă absolut pasageră.
