Un al doilea element obligatoriu este o a doua nișă (Tana), în care se așază niște etajere fanteziste și dulăpioare pentru păstrarea obiectelor casnice.
Al treilea element caracteristic este o nișă cu o fereastră joasă, care se termină cu un sipet (Shoin).
Casele și interioarele japoneze mai sus descrise sunt aproape lipsite de mobilă, corespunzând modului de viață japonez. Mobila de șezut nu este necesară, deoarece japonezul discută, mănâncă, scrie, stând pe genunchi. Mănâncă pe o măsuță mică, portabilă, individuală. Doarme pe covoare sau saltele, păstrate în timpul zilei pe dulapuri. Pentru păstrarea hainelor, saltelelor și altor obiecte casnice, există dulapuri zidite, cu uși glisante.
Mobila japoneză se reduce la câteva măsuțe, altare de casă, etajere, comode, paravane, măsuțe prevăzute cu un vas de metal pentru ars cărbuni, singurul sistem de încălzire pe timpul iernii al japonezilor.
Tâmplarul japonez posedă un mare număr de instrumente perfecționate; obiectele pe care le execută prezintă un înalt nivel calitativ și artistic.
Mobilele japoneze se fac din lemn indigen și exotic (din India și China), și sunt bogat sculptate sau lăcuite pe fond închis și încrustate în semirelief cu scoici, fildeș, pietre semiprețioase. Sunt preferate mobilele lăcuite în galben sau roșu-aprins. Obiectele japoneze au primit în ultimul timp, multe influențe europene, în dauna celor tradiționale.
Gustul impecabil al japonezilor i-a impresionat pe artiștii și arhitecții europeni; modul de construcție japonez și unele elemente foarte practice ca: dulapurile în zid, nișele cu ferestre joase, panourile glisante spre exterior care permit legătura interiorului cu grădina, flexibilitatea pereților interiori, au fost adoptate de arhitecții europeni, constituind un factor pozitiv în dezvoltarea arhitecturii moderne.
