Grecii cunoșteau aproape toate îmbinările folosite și astăzi ca: șlițuirea, cepuirea, îmbinarea în dinți, lamba și ulucul (chiar cu lambă aplicată), rama cu tăblie etc. Aveau diferite feluri de clei, cel mai des folosit fiind cleiul de pește.
Ca tehnică de finisaj, grecii foloseau vopsirea și pictura cu culori vii, incrustațiile cu fildeș, baga și metale nobile, furniruirea și incrustațiile cu lemn, băițuirea și lustruirea lemnului.
Speciile de lemn folosite erau paltinul, merișorul, măslinul, chiparosul, nucul, tisa, ca de altfel și lemnul de abanos și de palmier. Mobila se executa și din bronz, păstrând însă aceeași linie și ornamentație ca și cea din lemn.
Diviziunea muncii era foarte dezvoltată; unii tâmplari făceau numai mese, alții scaune, iar alții sarcofage, după cum arată o descriere a Atenei, unde figurează “strada tâmplarilor de scaune”, a “tâmplarilor de mese” etc.
În tapițerie se foloseau materiale textile și piele. Pernele erau fixe sau separate. Caracteristică era execuția tapițeriei, astfel ca să confere impresia de a fi așternută transversal, depășind marginile laterale ale șezutului prin pernă sau franjuri.
Motivele decorative grecești se bazează, în parte, pe inspirații din arta orientală, dar trecută prin filtrul spiritului atic, și în parte sunt originale. Arta greacă este pur decorativă, fără nicio semnificație simbolistă, spre deosebire de cea egipteană, unde fiecare motiv avea importanța sa canonică. Artistul grec folosește cu măiestrie contrastul în jocul formelor, volumelor și liniilor. Motivele ornamentale s-au dezvoltat paralel cu stilul doric, ionic și corintic.
Ornamentațiile geometrice erau mulurile, șiragurile de mărgele, șiragurile de bețișoare, lenticele în diferite combinații, benzile vălurate cu palmete și flori, liniile în valuri rotunde și frânte, ghirlandele de flori și frunze și meandrele.
Un ornament grecesc folosit de atunci înainte, aproape fără întrerupere, a fost frunza de acant, simplă sau în buchete și în lujeri, linii spiralate cu frunze și muguri. Acest motiv, în diferite accepțiuni, conform unor coordonate spațio-temporale variate, a format un element deosebit de răspândit până în zilele noastre.
La mobilier se foloseau și motive decorative arhitecturale, ca pilaștri și capete de grinzi aparente.
Motivele cele mai uzuale erau picioarele de animale, figuri fabuloase – monștrii, grifonii, himerele – sau figurile omenești. Acestea apar mai ales la mobilierul de ceremonie.
Ornamentația se aplica prin sculptură, dar mai ales prin pictură. Culorile presupuneau fonduri galbene sau albastre vii, cu desene în culori de contrast – roșu cărămiziu, roșu-cinabru, verde sau negru, cu contur aurit.
Există date certe că grecii au adus din Orient, fie prin comerț, fie ca pradă de război, o serie de mobile, în special scaune de ceremonie (tronuri). Acestea au format baza formelor de mobilier grecesc de ceremonie și au rămas aproape neschimbate în decursul secolelor.
Paralel, s-a dezvoltat un stil propriu de mobilier intim, care se poate compara cu mobila de salon din ziua de astăzi. Această mobilă se caracterizează prin aceleași trăsături care disting operele de artă grecești.
