În istoria culturii și artei, Grecia antică ocupă un loc deosebit.
Ceea ce îi caracterizează pe eleni este deosebitul simț al măsurii și al armoniei. Idealul grecesc de echilibru era întruchipat de bărbații cu trupuri armonios dezvoltate prin sport și cu spiritul cizelat prin lecturi și artă.
Marile realizări filosofice, științifice, literare, artistice, erau bunuri ale întregului popor, care s-a identificat cu creația. Spre deosebire de Egipt și Mesopotamia, unde arta a comportat un caracter hieratic, convențional, adresându-se unui număr restrâns de cetățeni, membri ai castelor privilegiate, Elada generează arta din popor și pentru popor.
În arhitectură, prin frumusețea, simetria și eleganța clădirilor, grecii au reușit să atingă o perfecțiune de formă, care constituie, peste milenii, idealul clasic. Monumentele arhitectonice grecești sunt și astăzi valabile și formează un nesecat izvor de studii și inspirație. Ordinele grecești, doric, ionic și corintic și ornamentația clădirilor, au îmbogățit arhitectura cu elemente de bază, folosite în toate timpurile de atunci încoace.
În ceea ce privește sculptura, istoricul sovietic V.S. Sergheev, în studiul său despre Grecia antică, a caracterizat într-o frază minunată, înalta culme la care a ajuns aceasta, spunând că ea “uimește prin mărimea operelor sale, prin virtuozitatea tehnicii și prin priceperea de a reda cele mai subtile expresii ale fizicului omenesc. Măreția, calmul și înfățișarea solemnă pe de o parte, constituie însușirile distinctive, atât ale statuilor lui Fidias și Policlet, cât și în genere ale întregii arte clasice”.
Trăsăturile realizate, proprii culturii grecești, caracterizează de asemenea și pictura. Aceasta are ca reprezentanți mai de seamă nume precum Apollodor, Polygnot, Appeles.
Cultura greacă a strălucit în egală măsură în metropolă și în toate coloniile. Ea a fost atât de puternică și de biruitoare încât a înflorit, independent de metropolă, până departe în Asia și în Egipt, unde a fost dusă de Alexandru cel Mare. Chiar după dispariția statelor grecești independente, prin subjugarea lor de către romani, ea și-a trăit ulterior propria viață, până la căderea Bizanțului. Influența ei a rămas valabilă până în zilele noastre.
Arhitectura monumentală greacă este bine cunoscută, în mod nemijlocit, prin monumentele păstrate. În ceea ce privește însă construcțiile civile și mobila, cunoștințele se bazează pe descrieri, sculpturi (reliefuri) și picturi de vase.
Casa din Grecia era foarte simplă și avea fațada spre stradă, aceasta neavând ferestre. Centrul era curtea sau curțile interioare, spre care dădeau toate camerele. Tavanele erau casetate, adesea bogat ornamentate cu picturi. Pereții erau împărțiți în panouri pictate cu figuri și scene în culori vii. Pardoseala era din mozaic și mai târziu – după intensificarea contactului cu popoarele asiatice – acoperită cu covoare.
Mobila greacă ceremonială era rigidă, datorită influenței puternice venite din Egipt și Mesopotamia. Paralel cu aceasta, s-a dezvoltat un stil de mobilier intim. Fantezia bogată a grecilor a învins monotonia formelor egiptene, a reușit să creeze un limbaj propriu pentru exprimarea formelor mobilierului. Îmbinând simplitatea, finețea, discreția și realismul, linia elegantă și comoditatea, grecii au ajuns, prin realizările lor, la forma clasică.
Tâmplarii greci cunoșteau aproape toate uneltele, inclusiv burghiul, rindeaua și strungul de lemn. Ei aveau multe idei despre tehnologia lemnului, cunoscând contragerea și umflarea lemnului. Grecii lucrau cu lemn uscat, practicând îmbinări care să împiedice jocul lemnului. Ei foloseau o tehnică de curbare, precum și furniruirea cu lemn de specii nobile.
